Cum dezinfectezi corect mașina în această perioadă?

Coronavirusul este un cuvânt pe care l-am pronunțat fiecare cel puțin o dată, în ultima perioadă. Ține de fiecare dintre noi să rupem câte o verigă din evoluția răspândirii acestui nou tip de virus și putem face asta doar dacă adoptăm măsurile de igienă adecvate.


Regula numărul 1 este spălatul pe mâini măcar 20 de secunde, dar din păcate, nu avem săpun și robinet cu apă peste tot, așa că ne adaptăm. Mașina este locul în care unii încă petrec timp zilnic, așa că e bine să-i acordăm atenție.
Automobilul reprezintă un spațiu închis și, chiar dacă este folosit de o singură persoană, este important să ne asigurăm că suprafețele sunt dezinfectate corespunzător, mai ales că noul virus poate supraviețui până la câteva zile, în funcție de temperatură, umiditate și tipul de material.
Pentru a trece mai ușor peste această perioadă, trebuie să introducem noi reguli în rutina de zi cu zi. Mai jos, am făcut o listă cu principalele lucruri pe care le putem face în legătură cu mașina care ne asigură mobilitatea zilnică:

Începe cu dezinfectarea suprafețelor cheie!
Adică cele pe care le atingi cel mai des: volanul, selectorul de viteze, tabloul de bord sau consola centrală, cotiera și butoanele. Ai nevoie de șervețele și de produsele de curățare.

Urmează mâinile! Este esențial să repetăm acest gest de fiecare dată când urcăm în mașină. Pentru a dobândi obiceiul, poți lăsa sticla cu soluție dezinfectantă pentru mâini la vedere.

Nu uita nici în trafic de recomandările generale!
Indiferent dacă ești la volan sau pe scaunul pasagerului, încearcă să nu duci mâna la față și să nu-ți atingi nasul și gura. Dacă strănuți, strănută în cot, nu-ți acoperi fața cu mâinile, chiar dacă acesta ar fi primul instinct!
Pentru și mai multă precauție, poți purta mănuși medicinale de unică folosință, dar asigură-te că după fiecare călătorie, vor ajunge direct la coșul de gunoi.

Încearcă să aerisești frecvent autovehiculul!
Înainte și după ce te-ai urcat la volan, deschide ușile și lasă interiorul vehiculului să se aerisească câteva minute, mai ales dacă împărți mașina cu alții.

Leave comments

Your email address will not be published.*



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>