Asko Group îmbracă viitorul în Verde!

Astăzi nu-ți vom vorbi despre mașini, noutăți, teste sau oferte. Vrem să-ți povestim despre rolul pe care îl avem asupra locului unde noi toți suntem musafiri: Terra. Planeta ne dă semne că am solicitat-o prea mult, așa că vrem să începem să-i arătăm că prețuim ce ne oferă și să o protejăm, pe cât posibil.

Avem o responsabilitate față de mediu și față de societatea în care activăm și vrem să învățăm cum am putea face lucrurile mai bine, iar asta începe cu fiecare dintre noi. Cu asta în gând, Asko Group devine membru al comunității Climate KIC, parte integrantă a EIT-  European Institute for Innovation and Technology. Scopul Climate KIC este să accelereze procesul de tranziție spre o economie curată (0 carbon).

Pe scurt, acum facem parte dintr-o comunitate care are:

  • peste 370 de organizații partenere;
  • 600 de start-up-uri;
  • o rețea de orașe cu ambiții mari;
  • aproape 45.000 de absolvenți/participanți/membrii;
  • toate, în 33 de țări.

 

Ca gazdă a acestui program, vom identifica mai multe provocări și vom încerca să găsim soluții verzi, pentru ca impactul activităților noastre asupra mediului să fie cât mai mic. Ne dorim să ne adaptăm activitățile către o lume sustenabilă, iar pentru asta avem nevoie de ajutor, pe care-l vom primi de la două pioniere. Este vorba despre doi musafiri pe care îi avem din Letonia, respectiv Malta, care au deja o privire de ansamblu asupra sustenabilității și ne vor da ponturi pe care le putem aplica punctual în demersuile noastre.

Să le cunoaștem!

Liga Rulle, din Letonia– pasionată de conceptul de viață zero-waste, după care trăiește și pe care l-a transformat într-un business local.  Este contabil de mai bine de 20 de ani și lucrează într-o companie internațională. Are trei copii, îi place să facă sport, drumeții, să gătească, să alerge și să călătorească.

De multe ori, ține prezentări în școli sau în cadrul unor evenimente corporative în care împărtășește din experiența ei și a familiei sale de viață zero-waste. Cea mai mare realizare? Când îi inspiră și pe alții să adopte acest stil de viață.

La Asko Group, ne ajuta să implementăm un sistem de colectare selectivă a deșeurilor și de reciclare cât mai eficiente. Concret, va fi autoarea unui manual de colectare selectivă și a unui ghid detaliat despre reciclare, pe care le vor primi toți angajații.

Camille Bon, din Malta – pasionată să promoveze schimbările pozitive către un viitor mai sustenabil. A avut la dispoziție mai multe proiecte în care să se implice și a ales Asko Group, pentru că suntem la început de drum în ceea ce privește călătoria spre o dezvoltare sustenabilă. Vrea să aplice perspectiva sa de 360 de grade a management-ului dezvoltării durabile pentru o companie care este pro-activă și deschisă schimbărilor și implementării ideilor noi.

La Asko Group, Camille va fi un ghid pentru Andreea, colega noastră care se ocupă de responsabilitate socială. Vor lucra împreună la o strategie de sustenabilitate pe termen lung și la câteva proiecte care vor fi asociate acesteia.

Rămâi aproape de noi în călătoria nostră spre un viitor verde! Poate ne dai o mână de ajutor! Sau poate îți dăm idei bune. 🙂

Leave comments

Your email address will not be published.*



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>