Vopseaua mașinii, amprenta ta din trafic
- 19.12.2019
- Uncategorized
- Posted by Asko Group
- Leave your thoughts
Mașinile au început să fie vopsite prin 1875. Ani la rând, se vindeau doar în negru. Timpul a trecut, iar astăzi, avem de unde să alegem. Când spui vopsea și mașină, primul gând care îți vine în minte este: aspect. De multe ori, decizia de cumpărare a unui automobil se bazează pe criterii emoționale, iar culoarea este pusă frecvent înaintea formei, pentru că este primul lucru pe care-l observi în parcare…
Culoarea este cea care îmbracă automobilul și îi creează identitatea. Este elementul pe care-l caută inclusiv polițiștii în certificatul de înmatriculare. Reprezintă poate cel mai chinuit detaliu la o mașină, iar astăzi fixăm privirile spre acest aspect și îl dezvoltăm puțin!
CE ROL ARE?
Protejează caroseria. Asta, pentru că metalul, dacă nu este protejat, îmbătrânește prematur. Vremea poate fi principalul dușman al vopselei. Ploaia, vântul, praful, soarele și ninsoarea intră în contact direct cu mașina, zi de zi. Plus factorii care nu sunt legați de natură, precum micile accidente sau particulele proiectate de roți. Așadar, timpul poate fi un inamic al vopselei, iar calitatea ei poate fi afectată de la o zi la alta, dacă nu o întreții corespunzător.
Fiecare Mazda este învăluită în strălucire, aceasta fiind una dintre amprentele maeștrilor vopsitori care s-a păstrat de-a lungul timpului pentru a duce mai departe moștenirea brandului. Red Soul Crystal, spre exemplu, este nuanța de roșu pe care n-ai cum să n-o observi în trafic: e ușor de remarcat și de la două semafoare distanță. Plus că este așternută cu grijă, în trei straturi.
CUM PROTEJEZI VOPSEAUA?
Gândește-te de două ori înainte să parchezi!
Dacă ești într-un oraș aglomerat, s-ar putea să nu poți alege să parchezi unde vrei. Vara, când soarele e arzător, e greu să găsești un loc la umbră, iar razele soarelui pot fi dăunătoare. Pentru a păstra vopseaua în stare bună, e bine să mergi periodic cu mașina la specialiști, pentru un tratament de întreținere.
Încearcă să nu parchezi aproape de copaci. Pe lângă pericolul avarierii mașinii în caz de furtună, copacii pot ascunde micii „inamici” cu aripi, care nu vor lăsa amintiri plăcute caroseriei.
În marile aglomerații urbane, este aproape imposibil ca mașina să nu fie atinsă de vreo zgârietură. Oricât de mică ar fi suprafața afectată, adâncimea ei ar trebui să-ți pună semne de întrebare. Când vrei să afli dacă zgârietura are potențialul de a înlătura stratul de protecție, întreabă un specialist.
Apărătoarele de noroi protejează strălucirea
Dacă nu ai crezut până acum în utilitatea lor, ar fi bine să ții cont de faptul că tot ce sare de pe roți, cum ar fi noroi, praf, zăpadă, nisip, sau sare ajunge pe vopseaua mașinii. Protecțiile de aripi pot apăra vopseaua, ținând departe rugina sau eventualele defecte.
Cât de des ajungi cu mașina la spălătorie?
Spălarea mașinii nu este un moft, ci o necesitate. Devine o măsură de prevenție, prin eliminarea periodică a diverselor substanțe care pot deteriora calitatea vopselei. Mare atenție, însă! Nu folosi detergenți universali și lavete rigide, pentru că efectele asupra caroseriei pot fi mai grave decât murdăria în sine. Alege soluții speciale de curățare, care pe lângă faptul că-ți vor face mașina să strălucească, îți vor ocroti vopseaua, iar automobilul își va păstra strălucirea.
Pentru a salva timp și pentru a fi sigur/ă că mașina ta primește tratament optim, lasă-i pe profesioniști să se ocupe de întreținerea ei.
Mașina nouă? Nu, e dată cu ceară!
Pe lângă spălarea mașinii, e important ca la o anumită perioadă să îi aplici un strat protector. Această procedură va readuce la viață culoarea și aspectul mașinii, făcând-o să arate din nou „ca nouă”. Indicat ar fi să-i lași pe cei specializați să se ocupe de asta.
Aspectul mașinii tale vorbește despre tine, iar culoarea o alegi, de obicei, în funcție de ce semnificații are în percepția ta. Anul trecut, spre exemplu, cei mai mulți șoferi din lume au ales alb sau argintiu pentru mașinile lor. În topul preferințelor urmează albastrul și roșul.
Ție ce culoare a modelelor Mazda ți se pare cea mai frumoasă?