1, 2, 3 la perete stai! Numerologie cu Raluca Olaru
- 20.12.2019
- Uncategorized
- Posted by Asko Group
- Leave your thoughts
Viața noastră se învârte în jurul cifrelor. Încă de la naștere, primim câteva, prin care ne identificăm. De-a lungul vieții, adunăm: ani, date memorabile, numărăm prietenii pe degete, încercuim zile în calendar și mergem cu automobile care au… număr de înmatriculare. 🙂
Cifrele fac parte din existența noastră, vrem sau nu… Așa că astăzi, ne-am gândit să vorbim un pic despre ele. I-am pus mai multe întrebări Ralucăi Olaru, Brand Ambassador Mazda by Asko Group, și am aflat răspunsuri în cifre.
Tenisul a devenit pentru ea un stil de viață, încă din copilărie. A ieșit prima dată din țară la vârsta de 11 ani, pentru o competiție în Franța. La 14 ani, a participat la primul turneu important, iar până acum, a strâns 9 titluri WTA la dublu. A fost un copil tare muncitor, dar cu toate astea, și-ar da nota 9.
Întreaga carieră și-a format-o prin ambiție multă, dublată de perseverență, iar numeroasele competiții la care a participat au dus-o pe infinite meleaguri străine. 3 este cifra care îi poartă mereu noroc! Firește, doar e născută în data de 3 martie.
Cât a alergat până acum? Ne-a răspuns în ore, nu în kilometri. Cel mai lung meci a făcut-o să alerge 3 ore și jumătate, iar cea mai mare audiență crede că a fost de 6.500 de persoane, la FedCup. Pentru rezultate cât mai bune, se antrenează 6 zile pe săptămână, cam 4 ore pe zi. Deci, este necesar să se odihnească 8 ore în fiecare noapte și chiar 9 în turneu.
La 21 de ani, a obținut carnetul de conducere. Tot atunci, și-a cumpărat prima mașină. Conduce zilnic și petrece cam două ore în trafic. Conduita preventivă nu lipsește din stilul său de a conduce, calitate esențială în București, iar cei 184 CP ai lui Mazda CX-5 sunt o adevărată Bucurie în fiecare călătorie.
Când vine vorba despre oameni, nu cantitatea, ci calitatea este cea care conteză. Raluca are lângă ea șase persoane pe care le simte aproape, însă dacă ar fi să sune pe cineva la trei dimineața, tot tatăl va fi cel căutat. Despre el știu sigur că are mereu telefonul deschis.
Așa ar arăta viața Ralucăi conturată numerologic.
Ție ce numere îți marchează existența? 🙂